vineri, 27 mai 2011

Absolvenţii Laurianului, luându-şi rămas bun de la liceu...

http://atlaurian.wordpress.com/2011/05/26/26-mai-2011-curs-festiv-al-claselor-a-12-a-la-laurian/

Curs festiv la Colegiul "Octav Onicescu" Botoşani

  ...ţinute festive ca la marile universităţi...
 ...o mare de flori, de zâmbete şi emoţii....
 ...ultima oră de diriginţie...
 ...discursuri şi sfaturi la despărţire...
 ...urări de succes...
 ...şedinţe foto mai mult sau mai puţin serioase...
...Gaudeamus...
 ...cuvinte de adio...
 ...rămas bun...
 ...ani de neuitat...
 ...putin albastru...
 ...împreună...
  ...170 de absolvenţi...

...faţă în faţă...
 ...covorul roşu...
 ...chiar s-a terminat?...
 ...drum bun în viaţă...

miercuri, 25 mai 2011

Curs festiv la Colegiul “Grigore Ghica” Dorohoi

Absolvenţii claselor a XII-a au dorit să marcheze despărţirea de liceu într-un mod de care să îşi aducă aminte peste ani şi ani. La terminarea cursului festiv care s-a petrecut pe 24 mai a.c. în curtea colegiului, absolvenţii au pornit într-un scurt marş prin oraş. Mai multe detalii pe: http://www.dorohoinews.ro/invatamant-356-Curs-festiv-organizat-ieri-la-Colegiul-Na%C5%A3ional-%E2%80%9EGrigore-Ghica%E2%80%9D-din-Dorohoi.html

luni, 23 mai 2011

Seara specială, cu AC/DC

Miercuri seara (o dată la două săptămâni), “Dallas Pub” Botoşani va găzdui evenimentul “Classic Rock Night”. Prima editie va avea loc pe 8 Iunie a.c. “Va asteptam la o seara speciala, in care veti putea viziona o proiectie video cu o trupa celebra (concert + istoria trupei), dupa care un after-party cu muzica din aria rock'n'roll, alternative rock, folk-rock, heavy metal etc. La prima editie, la orele 20.00, vom viziona un concert cu celebra trupa AC/DC!”, anunţă organizatorii pe www.metalhead.ro DJ va fi Mihai Venedict.

duminică, 22 mai 2011

Secvenţe de la "invitaţia la lectură", lansată de un grup de adolescenţi botoşăneni

 Superbă acţiune... Într-o după-amiază realmente frumoasă...
Parcă încep să se întâmple şi în Botoşani lucruri interesante...

Flash Mob-ul a fost iniţiat de un grup de adolescenţi. Daniel Bălanca, Bogdan şi Bianca Sbiera şi Ştefania Nicolau au aflat de la prieteni cum s-au derulat evenimente similare în alte oraşe, unde au avut un real succes. În urmă cu o săptămână, au creat o pagină pe Facebook şi au invitat botoşănenii la eveniment.  
La scurtă vreme de la ora anunţată pentru debutul Flash – Mob-ului, câteva zeci de tineri citeau, în tăcere, cărţile preferate. Ei optaseră, predilect, pentru clasici români şi din literatura universală, dar şi pentru literatura zilelor noastre.
Pentru început, prezenţa adulţilor la Flash – Mob-ul în favoarea lecturii a fost doar cu titlu de raritate.   


Adolescenţii care şi-au propus să-i reîntoarcă pe botoşăneni cu faţa la lectură erau de la Colegiul naţional A.T. „Laurian”, Colegiul naţional „Mihai Eminescu”, Liceul de artă „Ştefan Luchian”, Colegiul economic „Octav Onicescu”, parte dintre cei ce li se alăturaseră fiind deja studenţi.

Cele mai bune universităţi din lume… Just in case...

Universitatea Harvard, din Statele Unite, a fost desemnata drept universitatea cu cea mai buna "reputatie" din lume. Publicatia The Times Higher Education a realizat un clasament al celor mai bune 200 de universitati cu cea mai buna reputatie din lume, noteaza BBC. Pe primele zece pozitii ale topului apar sapte universitati din Statele Unite, doua din Marea Britanie si una din Japonia.
Astfel, dupa Harvard, locul doi este ocupat de MTI Massachusetts Institute of Technology, iar trei ii revine universitatii Cambridge din Marea Britanie. Pe patru si cinci regasim doua universitati din SUA - Berkeley, respectiv Stanford.
Celebra Universitate britanica Oxford se afla in clasament pe locul 6, urmata pe 7 de Princeton (SUA). Universitatea Tokyo, din Japonia este pe locul 8, pe 9 Yale, iar pe 10 California Institute of Technology.
Lista celor mai bune 200 de institutii de invatamant superior a fost realizata pe baza unui sondaj de opinie realizat in 2010, pe un esantion de peste 13.000 de cadre universitare din intreaga lume. (www.ziare.com)

sâmbătă, 21 mai 2011

Proiect – antidrog conceput de elevi

La Grupul Școlar „Demostene Botez”- Trușești s-a derulat proiectul antidrog „E viața mea, Eu decid!” - el fiind gândit de patru elevi din clasa a IX-a, respectiv a X-a: Ancuța Ailenei, Alina Prisacariu, Andreea Melinte şi Vlad Tudosă, sub îndrumarea profesorului - psiholog Daniela Fecioru Cantemir.
Printre activități figurează: „Cafeneaua publică” (dezbatere între profesori, elevi, părinţi şi autorităţi locale), „Biblioteca Vie” (cu participarea unui reprezentant CPECA Botoşani), „Sunt voluntar mă implic” (Flashmob), „Fii conştient nu dependent” (concurs pe clase) ș.a.
„Mare impact a avut trainingul antidrog „Sunt voluntar, mă implic”, desfăşurat de nouă voluntari, cu participarea a 45 de elevi din întreg Grupul Şcolar. Ei eu fost împărţiţi în trei ateliere de lucru. Voluntarii le-au vorbit participanţilor despre consecinţele negative ale consumului de tutun, alcool şi etnobotanice, implicându-i în dezbateri, studii de caz, vizionări de filmuleţe, lucru pe grupe”, detaliază Vlad Tudosă, iniţiator al proiectului. 

Andreea Bianca Popa a câştigat 1000 RON la un concurs de frumuseţe

Foto: Monitorul de Botosani
Ea este elevă a Liceului Teoretic “Nicolae Iorga” Botoşani, are 17 ani si a fost desemnată Miss PDL. Detalii despre următoarele clasate pe podium pe http://www.monitorulbt.ro/Ultimaora/2011-05-21/#ultimaora66521
Mai multe fotografii de la eveniment pe:

sâmbătă, 14 mai 2011

Elevii matematicieni se întrec la Botoşani

Profesor Artur Bălăucă. Foto: Carmen Moraru
540 de elevi din Botoşani şi alte 13 judeţe ale ţării participă astăzi la cea de a XI-a ediţie a Concursului Interjudeţean de Matematică "Dimitrie Pompeiu", organizat de Filiala Botoşani a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Colegiul Eminescu şi Şcoala 17. Profesorul Artur Bălăucă, preşedintele concursului, a precizat că participă la concurs elevi din clasele III - XI. În intervalul orar 10,30 - 12,30, elevii au susţinut proba scrisă, iar după amiază vor vizita Memorialul Ipoteşti. Premierea elevilor care vor obţine cele mai mari punctaje va avea loc mâine, începând cu ora 10,00, în Sala de festivităţi a Colegiului Asachi.

„Lyceum” 2011 - festival câştigat de Colegiul „Mihai Eminescu” Botoşani

În această după – amiază, s-au desemnat învingătorii celei de-a XV-a ediţii a Festivalului de teatru „Lyceum”, organizat de Casa de cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoşani. Trofeul competiţiei a fost acordat „Atelierului de teatru” al Colegiul naţional „Mihai Eminescu” Botoşani, pentru spectacolul „Reţeta dragostei”. Conform tradiţiei, s-au acordat şi locurile I, II şi III. Locul I a revenit Grupului şcolar „Dimitrie Negreanu” Botoşani – pentru spectacolul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” (regia Eduard Sandu). Ocupanta locului II a fost trupa Colegiului economic „Octav Onicescu” Botoşani – spectacolul lor fiind „Femeia din manuscris” (regia Cezar Amitroaie); pe locul III clasându-se liceenii de la Grupul şcolar de Industrie uşoară Botoşani – cu spectacolul „Interviu... cu repetiţie”. Grupul şcolar „Nicolae Bălcescu Flămânzi a primit un premiu special din partea juriului pentru debut, iar Liceul teoretic „Nicolae Iorga” de asemenea un premiu special pentru promovarea valorilor folclorice prin teatru. Premiile pentru cele mai bune roluri secundare au fost obţinute de Roberta Rodu (A. T. Laurian) şi Alexa Ştefan (Grup şcolar pentru Industrie Uşoară), iar pentru cele mai bune roluri principale de Mădălina Petrea (Colegiul economic „Octav Onicescu”) şi Negel Petrişor  (Grup şcolar „Dimitrie Negreanu”).  
O galerie foto cu imagini din toate spectacolele actualei ediţii a festivalului, pe 

Distincţie naţională pentru Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoşani

Printre câştigătorii ediţiei din acest an a Competiţiei naţionale “Şcoala Europeană” (organizată de  Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), figurează - alături de şcolile nr 6 şi nr. 11 Botoşani - şi Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoşani. Certificatul obţinut, ce se acordă pentru calitatea şi complexitatea activităţilor derulate pe parcursul ultimilor ani, are o „valabilitate” de trei ani, după care şcoala trebuie să concureze din nou, pentru a-şi reconfirma titlul de „Şcoală Europeană”.
La decernarea distincţiei, colegiul botoşănean a fost reprezentat de directorul instituţiei - profesor Georgeta Pogurschi, profesor Creţu Georgeta - coordonator proiecte şi Răzvan Mîţilă - elev în clasa a IX-a. „O constantă a activităţii noastre este participarea şi derularea proiectelor europene de genul: proiecte de parteneriat multilateral, proiectul Comenius reţea SEEP, proiecte pe teme de ecologie, LeAF, proiecte de voluntariat, U4energy, precum şi numeroase participări la proiecte POSDRU”, explică directorul colegiului – profesor Georgeta Pogurschi - recenta reuşită a elevilor şi profesorilor de la „Asachi”.

vineri, 13 mai 2011

Tablouri de excepţie, creaţii ale liceenilor de la "Arte", îndrumaţi de profesorii lor








Numele elevilor de la Liceul de artă “Ştefan Luchian” ce expun în această perioadă la Galeriile “Ştefan Luchian”: Constantin Bărăuceanu, Loredana Ancuţa, Ştefania Poti, Laurian Furtună, Miriam Ispas, Maria Huţanu, Gabriela Braşoveanu, Gina Poleac, Şerban Anechitei, Bianca Olimpia Abăcioaei, Andra Balan, Georgiana Vieru, Eduard Todică, Anastasia Agavriloaie, Delia Balan, Grigore Descan, Remus Buznea, Amalia Vornicu, Mădălina Chiriac, Alexandru Bădăluţă, Ciprian Ţapu, Pamela Olaru, Cezar Ioanovici, Consuella Gania, Emanuela Ţurcanu, Diana Botezatu, Carmen Călin, Margareta Patraş, Raluca Stâncescu, Diana Rusu, Roxana Prăjan, Andra Maria Mîndru, Maria Măntăluţă, Eusebiu Axinte, Ana Maria Larivanov, Alexandra Mera, Andrei Ivănuşcă, Teodor Codău, Bianca Buliga, Anca Floroiu, Bianca Istrate, Georgiana Croitoru, Cosmin Nechita, Diana Botezatu, Anamaria Anechitei şi Andra Ionescu. Eu sunt îndrumaţi de profesorii Alina Munteanu, Dumitru Agavriloaie, Gheorghe Stanciu, Genoveva Gordaș-Dolhescu, Adina Cirimpei și Ciprian Andrușcă.