duminică, 27 noiembrie 2011

Prevenirea drogurilor, toleranţa interetnică şi violenţa în mass-media, teme de dezbatere la Seminarul Teologic Botoşani

Proiectul  ”Săptămâna Educației Globale” cunoaște de la an la an  un impact  sporit în rândurile elevilor și profesorilor din toată țara. În săptămâna 14-19 noiembrie s-a dat startul proiectului care poate să se desfășoare prin acțiuni diferite până la sfârșitul anului școlar. Tema de anul acesta ”Atitudine față de lumea noastră” a fost generoasă în sensul diversității problemelor abordate . La Seminarul Teologic ”Sf. Gheorghe” există deja o tradiție a implicării elevilor în acest proiect astfel încât și în acest an s-au desfășurat activități interesante care s-au axat pe probleme legate de toleranță și violență.
Astfel, în sala de conferințe a Seminarului Teologic ”Sf. Gheorghe” elevii împreună cu profesorii coordonatori Marius Rîznic și Corina Țifrea  s-au  întâlnit, marți 22 noiembrie 2011 cu Vlad Axiniuc, inspector la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din Botoșani pentru a discuta despre efectele negative ale utilizării drogurilor. Au fost proiectate câteva materiale video, accentul fiind pus pe prezentarea metodelor de prevenire a consumului de droguri și pe consecințele fiziologice și psihologice  pe care le au drogurile .
Miercuri, 23 noiembrie a fost realizată o altă activitate care a avut ca temă Toleranța interetnică - trecut și prezent. Activitatea a fost concepută pe principiul interactivității costând în prezentarea unor scheciuri care au abordat problematica relațiilor interetnice, combaterea tendințelor de discriminare a unor minorități. Elevii au avut misiunea de a intervieva pe reprezentanții comunității armene și evreiești din Botoșani, cu privire la tema enunțată.
În continuarea acestor activități, pe 24 noiembrie  a fost susținut  un minispectacol de muzică psaltică, populară și folk, a unei scenete în limba franceză și a unui dans tematic urmând ca fondurile obținute din donații să fie direcționate spre  Centrul maternal ”Micul Prinț” pentru ajutorarea celor aflați în impas.
Săptămâna s-a încheiat vineri, 25 noiembrie cu o altă activitate  care și-a propus să abordeze aspecte cu privire la comunicare , mai precis despre Violența în mass-media. Elevii au încercat să surprindă prin materialele video pregătite aspectele negative ale industriei muzicale, ale desenelor animate, știrilor de senzație asupra gândirii și comportamentului tinerilor. Cu acest prilej s-a organizat  o dezbatere (debate) în cadrul căreia își vor confrunta opiniile pro și contra elevii  și despre Oportunitățile și amenințările  învățământului în format electronic.
„Prin toate aceste activități ne manifestăm speranța ca, mesajul nostru cu privire la toleranță și nonviolență să aibă un ecou cât mai profund asupra beneficiarilor proiectului, elevii încercând să-i determinăm să comunice mai eficient într-o lume dominată de conflicte”, concluzionează profesor Corina Ţifrea.

vineri, 18 noiembrie 2011

Miss şi Mister Boboc Botoşani 2011

Mara Bucşinescu, Liceul de artă "Ştefan Luchian". Foto: Botosaninews
Codrin Epuraş, Colegiul naţional A.T. "Laurian". Foto: Botosaninews

luni, 14 noiembrie 2011

Miss Boboc 2011, la liceele botoşănene

Colaj foto: www.botosaninews.ro
Andrici Andreea Ştefania- Colegiul Economic "Octav Onicescu" , Aparaschivei Georgiana - Grupul Şcolar "Dimitrie Negreanu" , Benghiac Elena Aisa - Colegiul Naţional "A.T. Laurian" , Bucşinescu Mara - Liceul de Artă "Ştefan Luchian" , Martiniuc Gabriela - Grupul Şcolar "Petru Rareş" , Melesteu Raluca - Grupul Şcolar "Elie Radu" , Rizac Lucica - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" , Sava Alexandra - Liceul de Ştiinţe ale Naturii "Grigore Antipa" , Stingheriu Anca - Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" , Ţugui Lorena - Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi"  şi Voroneanu Bianca - Grupul Şcolar "Alexandru cel Bun" .
Finala va avea loc la Casa Sindicatelor Botoşani, pe 17 noiembrie 2011,

Ecologizare la Dorohoi


Luni, 14 noiembrie 2011, în cadrul Săptămânii Educației Globale, elevi de la Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob din Dorohoi, în parteneriat cu preşcolari de la Grădiniţa nr. 9 Ştefan cel Mare şi Sfânt din Dorohoi, au participat la o activitate comună de ecologizare a spaţiilor verzi din localitate. “Proiectul a avut ca scop conştientizarea grijii pe care trebuie să o avem faţă de creaţia lui Dumnezeu”, scriu seminariştii de la Dorohoi într-o postare pe Facebook.
Foto: www.facebook.com

vineri, 11 noiembrie 2011

Slăbim… dansând!

ADDI’S GYM – FITNESS CENTER si CLUBUL SPORTIV “ FASHIONDANCE“ vă invita sa participaţi la primul workshop F & D – “FREE DANCE”. După descrierea de pe site-ul http://organizatorievenimente.wordpress.com, e vorba de „…o noua forma de miscare, …un nou mod de a slabi si de a te relaxa…o noua ocazie de a fi alaturi de prietenii tai …trebuie doar sa vii si sa dansezi liber: salsa, cha-cha, jive, samba, rock ’n roll, meringue, rumba, passo-double. Cursurile se desfasoara la Casa Tineretului Botosani, marti, intre orele 20.00 – 22.00 si sambata, orele13.00 – 15.00. Instructori de dans: Flavius Alin Damean şi Simona Budai Ungureanu.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Miss şi Mister Boboc la Darabani

La Club Subway din Darabani, elevii clasei a XII-a B de la Grupul Şcolar din localitate au organizat pentru noii lor colegi tradiţionalul Bal al Bobocilor. Fericiţii câştigători ai coroniţelor de Miss şi Mister Boboc 2011 au fost liceenii Raluca Aroşoaie şi Alexandru Răus. Alte detalii şi galerie foto pe:

Balul Bobocilor, la Seminarul Teologic din Dorohoi

Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob" din Dorohoi organizează prima ediţie a Balului Bobocilor. Evenimentul este adresat doar elevilor şi cadrelor didactice din cadrul instituţiei, şi va avea loc joi, 11 noiembrie 2011, începând cu ora 16.00 la Sala Teatrului din Dorohoi. În concurs s-au înscris 12 perechi, atât elevi de la profilul teologie pastorală, cât şi elevi de la profilul filologie bilingv. Organizatorii spun că balul a fost adresat tuturor elevilor, fiecare având şansa să participe. (Sursa: DorohoiNews.ro)
Fotografii de la balul propriu-zis...

 Mai multe imagini pe: