Elevii claselor a - XII –a A și a –
XII – a B de la Seminarul Teologic ”Sf. Gheorghe” din Botoşani, coordonaţi de
preotul duhovnic Gabriel Ţifrea, continuă să desfăşoare activităţile cu
caracter filantropic cuprinse în proiectul ”Dăruind vei dobândi”. Vineri 28
octombrie 2011, ei au vizitat Centrul Maternal ”Micul Prinţ” din Botoşani cu
scopul de a veni în ajutorul mamelor şi copiilor de aici. După săvârşirea unei
rugăciuni de binecuvântare de către părintele Gabriel Ţifrea, au fost împărţite
pachete conţinând: scutece, produse de igienă pentru copii, hăinuţe, fructe, creioane
şi cărţi de colorat. Toate acestea au fost achiziţionate de către elevii
seminarişti folosindu-se de bonurile valorice obţinute în urma donării de sânge
din zilele de 7 şi 12 octombrie.
Pe lângă aceste bunuri, elevii clasei a XII – a B secţia „Patrimoniu”
intenţionează pictarea unei icoane reprezentând pe Sf. Stelian, ocrotitorul
copiilor, cu scopul de a o dona centrului
maternal ”Micul Prinţ”. Această acţiune se constituie, aşadar, în cea
de-a doua etapă a proiectului amintit prin care iniţiatorii îşi propun să ofere
sprijin celor care au nevoie de ajutor.
”Nădăjduim că exemplul acestor minunaţi elevi seminarişti va
fi urmat de cât mai mulţi dintre fiii Bisericii noastre. Dorim să mulţumim, pe
această cale, doamnei director Camelia Popa de la Centrul Maternal ”Micul prinţ”
care ne-a ajutat să realizăm această acţiune”.
Preotul Gabriel Ţifrea, duhovnic al Seminarului Teologic Botoşani şi
coordonator al proiectului ”Dăruind vei dobândi”.