duminică, 17 aprilie 2011

Concurs pentru liceeni, lansat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România

În contextul Anului european al voluntariatului, Biroul de Informare al Parlamentului European în România invită liceele interesate să propună și să realizeze un proiect de voluntariat în domenii precum mediu/ ecologie, protecția patrimoniului național și universal, sprijinirea persoanelor vulnerabile, educație/ învățământ, viață sănătoasă, promovarea valorilor europene etc.
Concursul are două etape:
1) Propunerea de proiect:
Școlile sunt invitate să trimită tema aleasă și o scurtă prezentare (document Word) a proiectului de voluntariat de maximum 250 de cuvinte (o jumătate de pagină) prin e-mail, la adresa: doina.serban@europarl.europa.eu. Prezentarea va fi făcută în limba română.  În prezentare se vor menționa locul, și durata proiectului, cu indicarea datelor de început și de încheiere (chiar și aproximative).
Alte detalii pe: http://www.europarl.ro/view/ro/competitii/euroscola.html

vineri, 8 aprilie 2011

Biciclete câştigate de elevii Liceului teoretic „Nicolae Iorga” Botoşani

 În perioada 15 noiembrie 2010-15 februarie 2011, s-a derulat proiectul online “Copilăria e mai frumoasă în siguranţă“ - prin ISJ Botoşani, în parteneriat cu EON România. La Liceul teoretic „Nicolae Iorga” Botoşani, coordonator al proiectului a fost profesorul Maria Ştefancu, alţi profesori participanţi la campania de promovare şi derulare a concursului fiind Mariana Iordache şi Mihaela Ostaciuc. În cele trei luni, elevii şi-au însuşit cele „zece reguli de aur” privind utilizarea în siguranţă a reţelelor energetice, tot ei
participând şi la tragerea la sorţi pentru obţinerea a 2000 de pachete de rechizite şi 100 de biciclete. Trei elevi din Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” au câştigat câte o bicicletă, pe care compania le-a trimis-o la domiciliu. Ei sunt Ştefănel Calistru, Marian Gontineac şi Elena Ailenei (http://niorga.licee.edu.ro)

miercuri, 6 aprilie 2011

Eveniment literar „regizat” de un elev al Colegiului „Grigore Ghica” Dorohoi

* Cristi Avram şi-a lansat la liceu şi propriul volum, alcătuit din cinci cicluri dramatice *
Cuvintele devin “Necuvinte”atunci când vine vorba despre un poet de o profunzime şi intensitate remarcabilă, aşa cum a fost şi încă mai este în sufletele tuturor Nichita Stănescu. Pentru că pe 31 martie s-au împlinit 78 de ani de la naşterea sa, pe 4 aprilie 2011, la Colegiul Naţional “Grigore Ghica”, poetul a fost omagiat şi vocea i s-a auzit din nou ca în vremurile în care îl aveam printre noi. Activitatea a fost pregătită de un elev al clasei XI B, Cristi Avram ajutat de profesor Daniela Pavel, bibliotecar Mariana Hluşcu şi Andreea Tudosă din XII E. “Este inedit ceea ce s-a întâmplat astăzi aici pentru că este pentru prima oară când un elev face singur o activitate întreagă”, a spus prof. Daniela Pavel
Omagiul adresat poetului a constat în prezentarea biografiei, vizionarea unui interviu cu acesta şi o “Scrisoare pentru Nichita.” Nichita Stănescu e undeva în vârful unei ierarhii a născătorilor de sentiment; pe o scară a valorilor, el ocupă locul fruntaş. Pentru mine Nichita Stănescu rămâne mai mult decât un poet, rămâne o rază de lumină datorită căreia reuşesc să văd în întuneric. El devine un alter ego pentru oricine se poate alipi necuvintelor sufletului stănescian”, a spus Cristi Avram.
La finalul activităţii, Cristi Avram a pregătit şi lansarea propriei cărţi, a unui volum de teatru tipărit în primăvara aceasta la Iaşi, care poartă numele de „Păuni într-un cabinet medical.” „Povestea cărţii este poate întruchiparea unui spectacol. Drumul a fost unul oniric. Nu mi-am dat seama când a apărut fiecare rând din carte. Mărturisesc că de ziua mea, o vecină mi-a adus în dar câteva pene de păun pe care le-am aşezat în preajma biroului. Privindu-le mi-am recreat păunul purtător şi am căutat liantul dintre acesta şi om. Apoi după prima piesă au apărut celelalte şi apoi... iată-le, inrămate aici, în acest "cabinet medical" securizat în copertă. Am ales teatru pentru că a fost un dialog cu mine însumi şi pentru că de arta teatrului mă simt invaluit; sunt aproape dependent”, declară autorul. Scris într-un timp relativ scurt şi marcat de tranziţia dintre anotimpuri, volumul alcătuit din 5 cicluri dramatice reprezintă un debut care oferă cititorului şansa de a deveni  “spectator virtual al lumii ce i se dezvăluie”. (Mădălina Olariu)

duminică, 3 aprilie 2011

Rezultatele Concursului interjudeţean de creaţie „Hyperion”

Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Botoşani în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Botoşani a organizat Concursul Interjudeţean de Creaţie din cadrul Proiectului Hyperion, 2011, cuprins în Calendarul Activităţilor Educative al MECTS. Concursul s-a adresat elevilor claselor I-XII şi s-a desfăşurat la liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Botoşani.
Rezultatele, în link-ul următor: http://niorga.licee.edu.ro/images/stories/poezie.pdf

Folclorul, iubit la Grupul şcolar „Dimitrie Negreanu” Botoşani

Formaţia de dansuri “Speranţa”, formată din elevi ai Grupului Şcolar “Dimitrie Negreanu” şi Centrului pentru educaţie incluzivă  Botoşani, a obţinut locul I şi trofeul Concursul  Naţional de dans “Împreună pentru viitor”, organizat sâmbătă la Dorohoi.
Sub îndrumarea profesorilor Steluţa Amarandei, Angelica Bozianu, elevilor Daniel Dandea,  Andrei Ştefănel Simionescu, dansul popular a triumfat.
“Dansul nu poate fi conceput în lipsa cuplului muzică-paşi de dans, cele două asigurându-i ritmul caracteristic şi tematica. Datorită acestor inimoşi, talentanţi tineri folclorul va dăinui,  nu-şi va pierde identitatea“, a afirmat Steluţa Amarandei. (www.botosaninews.ro)