Ca în fiecare an, elevii Seminarului Teologic ”Sf. Gheorghe”
Botoșani au susținut concertul ”In drum
spre Betleem” dedicat marelui praznic al Nașterii
Domnului . Evenimentul a avut loc în sala mare a Teatrului Mihai Eminescu,
luni, 12 decembrie 2011, începând cu orele 17.
Preot profesor Grigore Diaconu, director al Seminarului Teologic
”Sf. Gheorghe”, a prezentat importanța
Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos în iconomia mântuirii.
Corul ”Biruitorii” dirijat de preot profesor Constantin
Zăiceanu a interpretat o suită de colinde. Elementul de noutate a fost
reprezentat de momentul pregătit de copiii din grupa pregătitoare a Grădiniței
Îngerașilor a Seminarului intitulat
”Porniți plugul, feți frumoși!”.
Corul Filotheos sub îndrumarea preot profesor Vasile Arhip, condus
de elevul Bulboacă Gheorghe din clasa a X-a A, a interpretat câteva din cele
mai frumoase colinde psaltice.
Elevii clasei a XII-a B coordonați de d-na prof. Ioana Șcarlii
au adus pe scenă lumea satului moldovenesc prin intermediul unei șezători care a surprins principalele
evenimente din viața omului.
Atmosfera
tradițională a fost întreținută în continuare de Grupul vocal de fete
”Dorulețul”, dirijat de pr. prof.
Constantin Zăiceanu și de soliștii Maria Bălineanu din clasa a XI-a B,
Petru Purușniuc din clasa a XII-a A și Marilena Alecu din clasa a XII-a B.
Spectacolul s-a încheiat cu o piesă populară, „Irozii”, elevii
fiind instruiți de preot profesor
Constantin Zăiceanu.
Cei prezenți la
concert au putut admira, de asemenea, o expoziție
de icoane pe lemn realizate de elevii claselor de Patrimoniu coordonați de profesor Șcarlii
Ioana.
Elevii seminariști
vor putea fi audiați și luni, 19 decembrie 2011, în aceeași locație,
în cadrul concertului de colinde organizat de Protoieria Botoșani. (Profesor Corina Tifrea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu