Hayri Bekereci, un voluntar internaţional la Botoşani

El este venit pe meleagurile noastre prin proiectul “New Information Era: Eurodesk” - în parteneriat cu Asociaţia “Renaşterea Botoşăneană” - derulat sub auspiciile Serviciului European de Voluntariat

- De unde vii, Hayri şi câţi ani ai?

- Sunt din Turcia, orasul Kahramanmaras şi am 25 de ani.

- Eşti voluntar şi în ţara ta? Cum ţi-ai început această “carieră”?

- Da, sunt voluntar şi în Turcia. Acum ceva timp am avut propria organizaţie nonguvernamentală, dar am fost nevoit să-i suspend activitatea din lipsa banilor.

Am mai participat la un program EVS acum 3 ani în Polonia, unde am lucrat cu diverse organizaţii care se ocupau de oameni bătrâni şi neajutoraţi. Le curăţam camerele, i-am ajutat să mănânce, jucam Bingo cu ei...

Tot în Polonia am fost intruit ca să ajut la păstrarea curăţeniei în internatele bătrânilor, în curtea bisericilor şi, deşi pare neobişnuit, am făcut curăţenie şi într-un cimitir. Am plantat flori pe morminte, deoarece în Polonia 1 Noiembrie este ziua în care se celebrează morţii. Acolo am stat o lună, răstimp în care am întâlnit numeroşi voluntari internaţionali din Islanda, Italia, Finlanda, Franţa, Germania, Austria, Vietnam şi India.

- Cu ce ai rămas din experienţa poloneză?

- Cu un uriaş sentiment de empatie. M-a făcut să-mi doresc ca atunci când voi ajunge bătrân să fiu şi eu ajutat în situaţii dificile. A fost prima dată când mi-am părăsit ţara pentru a merge în Europa şi, deşi pare incredibil, a fost prima mea experienţă cu trenul şi la discotecă.

- Ce studii ai?

- Am terminat Universitatea Mediterană, de doi ani, unde am studiat management.

- Cum ai ajuns în România?

- Timp de trei ani am tot căutat oferte. Am refuzat chiar şi plecarea în Grecia. În România, am ajuns cu ajutorul Facebook-ului. Cererea a fost făcută de organizaţia mea, TGD Turkey-Publicity Volunteers Association. Am fost acceptat şi mi-am reluat drumul prin Europa, cu oprire în România. Asta am visat, de fapt: să ajung voluntar internaţional!

- De când eşti în Botoşani?

- Am ajuns pe 1 februarie 2012. Primele persoane pe care le-am întâlnit au fost domnul Nanea şi soţia dumnealui. Am fost la o cafea, am luat micul dejun şi am stat de vorbă. Următoarea oprire a fost la cazare, în internatul liceului A.T Laurian.

Primele săptămâni au fost destul de grele, iar acomodarea dificilă. Camera, extrem de diferită de cea de acasă, lipsa tehnologiei, mâncarea diferită, calitatea englezei mele (care trebuie să recunosc că nu este foarte bună!), toate acestea mi-au dat o stare de tristeţe. Primele trei luni au fost critice - şi nu vreau să exprim tot ceea ce am simţit - dorul de casă şi de familie fiind profunde. Dar mi-am revenit, gândindu-mă că sunt voluntar internaţional şi asta presupune multe sacrificii şi dăruire.

Trebuie, în schimb, să admit că nu prea sunt mulţumit de banii de buzunar. Primesc bani, dar nu atât de mulţi încât să mă descurc foarte bine prin oraş. Am învăţat să merg singur prin Botoşani. Am învăţat oraşul destul de bine, şi sunt mândru de asta.

- Recent a fost ziua ta. Cum te-ai distrat?

- Domnul Claudiu m-a invitat la dumnealui la ţară, la Pomârla. Am sărbătorit cu el şi soţia lui, la un grătar. Mi-au făcut şi un tort, a fost o surpriză plăcută.

- Vorbeşte-ne despre religia ta, ce e, credem, mult diferită de a noastră...

În Turcia, unde sunt 80 milioane de locuitori, religia  este musulmană. În fiecare an avem două festivaluri religioase de cate 3-4 zile, Ramazan-ul fiind de 3 zile. De pe 20 iulie - 20 august noi nu mâncăm nimic în timpul zilei. Doar după-amiaza târziu şi noaptea, când servim un ceai, omletă, ciorbă... Este destul de dificil să mănânc la acele ore, deoarece nu mă pot trezi întotdeauna. Însă sacrificiul nu este în zadar, el este pentru Allah.

Ne rugăm de cinci ori pe zi: dimineaţa, la amiază, după-amiaza, seara şi noaptea.

Celălalt festival – KURBAN - ce ţine patru zile, presupune sacrificarea de animale în prima zi (vacă, oaie, ţap), pe care le cumpărăm din bazar. Vaca este un animal destul de scump şi nu toată lumea îşi permite asta. Cu carnea animalelor se face grătar. Apoi este dăruită oamenilor care nu au cum să sărbătorească, în special celor săraci. Fiecare trebuia să doneze la cel puţin 10 familii.

Religia musulmană este realmente importantă pentru mine, are multe reguli ce trebuie  respectate. Nu e dificil: mergem la moschee, ne rugăm, citim de Coran. Important e ca bogaţii să dăruiască bani celor săraci.

- Ce impresie ţi-a făcut România?

- Oamenii din ţara mea au pus o etichetă celor de aici. Ei cred că ar fi în majoritate ţigani. Nu prea iubim acest gen de oameni şi de aceea am fost sceptic la început, dar m-am convins că nu este aşa. Prietenii mei m-au întrebat cum sunt oamenii aici: «sunt ţigani, sunt răi? eşti bine?”, iar eu le-am spus ca aveau o impresie greşită. Acum am eliminat orice prejudecată despre diferenţele dintre ţigani şi adevăraţii români, care mi-au lăsat o impresie foarte bună.

- Ce te-a determinat să devii voluntar?

- În primul rând, faptul că sunt tânăr şi astfel cred că mi se vor deschide anumite porţi. Sunt de părere că prietenii mei care călătoresc în Europa pentru a munci, a face facultatea sau a se căsători cu fete europene nu au un ţel bine definit. Înainte gândeam la fel ca ei, dar acum, venind în România, mi-am dat seama că nu mi s-ar potrivi.

-  Ce faci, concret, în proiectul cu Botoşanii?

- Proiectul meu are la bază transmiterea informaţiilor despre proiectele tinerilor către Eurodesk. E vorba de o structură ce se ocupă de oportunităţile pentru tineri. În acest context, avem în implementare proiectul New Information Era: Eurodesk, în parteneriat cu organizaţia TGD Turkey-Publicity Volunteers Association, din Bursa, Turcia. Este un proiect de voluntariat sub auspiciile Serviciului European de Voluntariat.

Pe 19-23 februarie 2012 am participat, la Predeal, la un arrival training cours. Apoi mi-am început activitatea la Fundaţia Estuar, unde sunt voluntar de mai bine de o lună.

Am făcut felicitări pentru 8 martie, ziua copilului, am celebrat o grămadă de zile de naştere... Am curăţat baia Estuarului şi am participat la interacţionarea cu oamenii cu probleme mintale. Am dansat cu ei, am cântat, am jucat jocuri ca Monopoly, am participat la toate activităţile: calculat, lecţii, cursuri de limba engleză. Am curăţat curtea, am tăiat copacii.

Cu  Asociaţia B-Right Media am participat la un flashmob de Ziua Mondială a Pământului şi am fost la Agafton, la târgul asociaţiilor de voluntari. Am participat la o întâlnire în Parcul Mihai Eminescu şi pe Pietonalul Unirii împreună cu asociaţiile „Vis de artist”, „Il Girottondo”, „B-Right Media”.

Pe 1 iunie, am sărbătorit Ziua copilului la „Il Girottondo” şi B-Right Media. Am dansat, am pictat copiii pe faţă,  le-am dat baloane, am împărţit chiar şi prăjiturele de vanilie.

- Cum ai descrie, în câteva cuvinte, experienţa ta de voluntar internaţional?

- Sunt aici pentru dezvoltare personală. Am învăţat diferenţele dintre religii, mi-am făcut prieteni români, am învăţat cuvinte româneşti, mi-am îmbunătăţit engleza şi învăţ zi de zi lucruri noi. O astfel de experienţă e o mare oportunitate. Le sugerez tinerilor din România să se implice în activităţi de voluntariat, daca li se oferă ocazia. Este nu doar o experienţă frumoasă, ci şi utilă, pentru că astfel de proiecte sunt foarte importante pentru CV, în perspectiva angajării. “BE VOLUNTEER, MAKE DIFFERENCES ON YOUR LIFE AND ANOTHER LIFES”. Acesta este viitorul, nu trebuie să fim antisociali.

- Cum ţi s-au părut voluntarii români ?

- Destul de activi, sociali şi sociabili. Românii sunt deschişi acestor genuri de activităţi, sunt drăguţi şi implicaţi responsabil. Se foloses de orice ocazie şi orice prilej pentru a se dezvolta.

- Ce vei mai face până pleci?
- Mă voi implica şi mai mult în activităţile Asociaţiei “ Il Girottondo”. În paralel, mă voi înscrie la cursuri de dans, salsa ori vals, bodybuilding şi voi face sport. Nu în cele din urmă, vreau să aflu cât mai multe date  istorice despre România în general şi despre  Botoşani, de la un muzeograf, prieten cu mine.

- Mai vorbeşte-ne despre tine, despre forul interior...

- În general turcii sunt emoţionaţi, timizi, aşa sunt şi eu. Am o „grămadă” de prieteni : cinci prieteni buni şi doi “best friends”. Familia mea nu are ocupaţii foarte sociale, doar îşi petrec timpul liber sau vacanţele împreună.

Am multe vise, dar nu ştiu dacă vor deveni realitate. Aş vrea să am biroul meu şi asociaţia mea, să fiu preşedinte. Vreau să vorbesc foarte - foarte bine engleza. Îmi place foarte mult Erasmus şi poate la anul voi fi student în UK, deşi Norvegia este ţara mea preferată. Cu toate astea, îmi place limba română şi românii.

Acum nu am un job, dar în septembrie voi da un examen la istorie, matematică, geografie şi  limba turcă - cultură generală - 120 de întrebări în total. Dacă voi lua acest examen voi începe să lucrez şi voi avea un salariu bun.

- Când te vei căsători?

- Poate în 3-4 ani. Am nevoie de bani, de un job şi în final de o fată. Am nevoie de timp. Problema ar fi limba şi religia, în cazul unei fete europene.

- Cum va fi despărţirea de Botoşani?

- Cred că voi plânge, pentru că mi-a placut foarte mult oraşul şi am fost compatibil cu această ţară şi cu Botoşanii.

Interviu realizat de Andreea Aroşculesei şi Andreea-Cătălina Marcu, Colegiul naţional A.T. „Laurian” Botoşani, publicat în Revista "Tineri jurnalişti fără frontiere", nr. 2