marți, 7 decembrie 2010

Trupa de teatru de la “Textil” a împlinit un deceniu de viaţă

La Grupul Şcolar de Industrie Uşoară Botoşani doi oameni pun mult suflet şi pasiune în pregătirea trupei de teatru a liceului. E vorba de actorul Ioan Creţescu de la Teatrul “Mihai Eminescu” Botoşani şi de profesorul Delia Olteanu – ce se ocupă de mişcare scenică, costume, organizare. Ei pregătesc, practic, tinere speranţe în arta teatrului. Implicarea trupei de teatru în viaţa liceenilor se face, la rândul ei, prin comunicare, schimb de experienţe, un rezultat evident fiind acela că viaţa începe să aibă un strop de amuzament, conştiinciozitate şi prietenie. Cei care fac parte din trupa de teatru mai au şi alte pasiuni: fotografia, desenul, muzica, fizica. Teatrul a devenit, pentru ei, un nou mod de viaţă. Sunt fericiţi că au ajuns să facă ce le place, este un mod de exprimare şi o activitate pe care “o practică cu plăcere”.
La „Textil”, trupa de teatru s-a înfiinţat în 2000. De-atunci şi până în prezent şi-a adjudecat ani la rând premiul I La „Festivalul „Lyceum”, premiul pentru regie la Festivalul „Amfiteatru”, premii pentru spectacol şi regie la Festivalul „LicArt” Bucureşti şi „George Constantin” Bucureşti. Cele mai multe premii de interpretare au recompensat talentul lui Cezar Amitroaie, ce a reuşit între timp la Academia de Teatru şi Film Bucureşti, alţi tineri actori de la „Textil” ce au primit premii fiind  Robert Ghimeşi, Mariana Ivanov, Alex Ceplinschi, Bianca Gavril, Lucia Bucioc ş.a.
“Acum avem o trupă nouă, cu care lucrăm, evident, la o nouă piesă. Au plecat mulţi, repetăm cu 10 tineri actori din clasele a IX-a – XI-a. În 2009, am avut 38 de actori, 30 din ei “jucând” publicul. Am fost prima trupă care a ieşit din judeţ, pentru a participa la festivaluri naţionale”, declară profesorul Delia Olteanu. (Ionela BULDUM, Grupul Şcolar de Industrie Uşoară Botoşani)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu