În perioada 2-5 martie a avut loc, la
Bucureşti, Conferinţa Biroului Executiv al Consiliului Naţional al Elevilor. Pe
agenda liderilor naţionali ai elevilor s-au numărat atât întâlniri informale,
cât şi formale cu diferiţi factori decizionali din mediul educaţional românesc.
Județul
Botoșani a
fost reprezentat de către Gavril Florin, vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor și președinte al Consiliului
Județean
al Elevilor Botoșani și de către Țaranu Mihaela, formator al CNE.
Prima întâlnire a avut loc cu Preşedintele
Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Mihai Dragoș și cu reprezentantul platformei
suport a Consiliului Naţional al Elevilor, Wedu.ro, Doru Ştefănescu.
S-au pus bazele proiectului "Scrisoare
către Basarabia", de către Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi”, reprezentat
prin directorul general, domnul Cristian Dumitru, în parteneriat cu Consiliul
Național
al Elevilor. Mai exact, este vorba despre un concurs de eseuri, având ca reper
data de 27 martie 2013. Totodată, proiectul are drept scop promovarea identității și culturii naționale.
Pe agendă s-a aflat şi o întâlnire cu doamna
Ecaterina Andronescu, Preşedintele Comisia pentru învăţământ, cercetare tineret
şi sport din Senatul României, fost ministru al Educaţiei, discutându-se,
astfel, despre învăţâmantul tehnologic,
examenul de Bacalaureat, programul naţional ”Să ştii mai multe, să fii
mai bun!”, prezenţa elevilor în Consiliul de Administratie al unităţilor de
învăţământ, Statutul Elevului şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al
Consiliului Naţional al Elevilor. De asemenea, domnul Liviu Pop, Preşedintele
Comisiei de Muncă, Familie şi Protecţie Socială din Senat, fost ministru al
Educaţiei, a abordat, în cadrul întâlnirii cu reprezentații elevilor, teme precum
situaţia învăţământului tehnologic, voluntariatul în rândul tinerilor și posibilitatea
elevilor de lucra part-time pe parcursul școlii și a vacanțelor.
O altă întâlnire a avut loc cu reprezentantul
Ministerului Culturii, doamna subsecretar de stat Irina Cajal-Marin, în cadrul
căreia s-a identificat nevoia de culturalizare a elevilor şi ce metode pot fi
luate pentru a-i îndemna să meargă la teatru, filarmonica sau alte medii
culturale de acest gen.
Domnul ministru al tineretului şi sportului,
Nicolae Băniciou, a discutat cu reprezentanţii elevilor despre concursul de
proiecte al Ministerului, concurs la care pot aplica organizațiile de elevi şi
modalităţi de finanțare a diferitelor proiecte pentru elevi.
Nu în ultimul rând, teme precum Regulamentul
de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Naţional al Elevilor, Statului
Elevului, prezența elevilor și existența Comisiilor școlare în unitățile de învățământ, votul elevilor în Consiliul de Administrație din mediul preuniversitar,
respectiv Olimpiadele şcolare şi programul ”Să ştii mai multe, să fii mai
bun!”, au fost abordate în cadrul întâlnirii cu domnul prof. univ. dr. Remus
Pricopie, ministru al Ministerului Educaţiei Naţionale.
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al
Elevilor, Gavril Florin, declară: ”În cadrul primei întâlniri din acest an a
Biroului Executiv al Consiliului Național al Elevilor, cu reprezentanții diferitelor instituții cu rol decizional și organizații cu rol în
dezvoltarea învățământului și a elevilor, s-au comunicat o serie de propuneri care urmează a fi
concretizate și înaintate în bază legală. Vom contribui la creșterea calității educației, asigurându-ne că
părerea elevilor va fi luată în considerare”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu