Asociaţia „Renaşterea Botoşăneană” va începe
transpunerea în practică a unui proiect european intitulat „Aripi Tinere”, care
se va concretiza prin organizarea la Botoşani a unor activităţi de schimb de
tineret, în perioada 1- 8 iulie 2013.
Proiectul propus se va desfăşura în cadrul
unui parteneriat între organizaţia botoşăneană şi organizaţii din Italia,
Olanda şi Cehia cu care au fost semnate acordurile de parteneriat şi care îşi
vor trimite la Botoşani câte 7 participanţi fiecare, în iulie 2013.
Vizita de
planificare în avans este programată pentru 11-12 mai 2013, la Botoşani şi Ipoteşti,
unde va participa câte un reprezentant de la fiecare organizaţie parteneră.
Proiectul, finanţat
în cadrul Programului „Tineret în Acţiune”, al Comisiei Europene, se adresează
tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani şi are drept teme principale protejarea mediului
înconjurător şi şomajul în rândul tinerilor. «Scopul acestui proiect este de a
sensibiliza tinerii, de a-i face să conştientizeze că viitorul lor depinde de
rezolvarea acestor probleme, de a-i determina să se implice, sa fie toleranţi şi
să militeze pentru înţelegere şi colaborare între ţări», detaliază Claudiu
Nanea, preşedinte al Asociaţiei „Renaşterea Botoşăneană”.
În cadrul proiectului
se vor organiza activităţi sportive, de cunoaştere, workshop-uri, dezbateri,
vizite pe teren, prezentări, organizare de eveniment public, cinema nights.
Atât
organizatorii cât și participanţii vor obţine
abilități de comunicare, organizare, îsi vor
dezvolta creativitatea şi îşi vor îmbunătăţi cunoştinţele de limbă
engleză.
«Pentru mai buna
implementare a activităţilor planificate în cadrul proiectului „Aripi Tinere ”,
contăm deasemenea pe colaborarea cu Primăria Municipiului Botoşani»,
completează Claudiu Nanea, preşedinte al Asociaţiei „Renaşterea Botoşăneană”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu