Anul acesta, școlile și-au deschis porțile pe 16
septembrie astfel că, dimineața acestei zile a umplut din nou străzile de
elevi, părinți și cadre didactice. Seminarul Teologic ”Sf. Gheorghe” Botoșani
și-a redeschis porțile pentru încă o promoție de liceeni ( o clasă de Teologie
Pastorală și una de Teologie Patrimoniu Cultural care funcționează pe lângă
alte șase) cât și pentru boboceii de grădiniță, în prezent fiind cinci grupe pe
acest nivel.
Pentru a-i primi cum se
cuvine, părintele director, Grigore Diaconu, împreună cu celelalte cadre
didactice dar și personalul auxiliar au făcut eforturi susținute într-o
perioadă nu tocmai favorabilă caracterizată de lipsuri și renunțări. Liceenii și preșcolarii au început cursurile în săli de clasă curate, dotate cu tot ceea ce este necesar studiului . Deschiderea cursurilor a avut loc în prezenţa câtorva reprezentanţi importanţi ai autorităţilor locale.
Într-un ales cuvânt de învățătură,părintele director Grigore Diaconu a vorbit despre necesitatea, importanța școlii și a Bisericii în formarea personalității elevilor, despre rezultatele deosebite obținute de elevii absolvenți ai Seminarului în anul școlar precedent dar și de-a lungul timpului, despre așteptările pe care le are de la cei care urmează să studieze la Seminar. Parafrazându-l pe Aristotel, pr. director a afirmat că ,educând şi formând un preot, educăm şi formăm un popor şi formăm destine. Pr. director a prezentat şi mesajul adresat de Preafericitul Părinte Daniel,Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române care a evidenţiat că:"Biserica Ortodoxă Română are legitimitate istorică în domeniul educaţiei, fiind prima instituţie a poporului român care a contribuit considerabil la organizarea şi dezvoltarea educaţiei şi a culturii naţionale. Primele şcoli şi tipografii din ţara noastră au fost înfiinţate de Biserică, iar primele opere cultural-artistice reprezentative au fost inspirate de credinţa cultivată de Biserică.” Preafericitul Părinte Daniel a adresat în acelaşi mesaj felicitări şi urări de bine tuturor celor implicaţi în factorul educaţional: elevi, cadre didactice, părinţi :
„La început de nou an şcolar
felicităm şi binecuvântăm pe toţi elevii şi profesorii şi ne rugăm
Mântuitorului Iisus Hristos, Învăţătorul lumii, să caute cu milostivire
asupra şcolarilor şi să le trimită în inimi, în minte şi în grai, duhul
înţelepciunii şi al înţelegerii, al cunoaşterii şi al ştiinţei, al credinţei şi
al evlaviei, dăruindu-le lumina cunoștinţei Sale, spre dobândirea a toată
învăţătura cea bună şi folositoare!” (Profesor Corina Tifrea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu