* Începând cu anul 1993, sute de adolescente de la A.T.L. au concurat pentru titlul de “cea mai frumoasă” * Din 1999, în competiţie au intrat şi colegii lor, atraşi de titlul de “Mister ATL” *
În noianul de publicaţii din lumea şcolară atrage atenţia, prin inedit, Revista “Miss si Mister A.T.L.”, ce a văzut lumina tiparului la iniţiativa profesorului Elena Alecsa, în anul în care Colegiul A.T. Laurian“ a împlinit 150 de ani de viaţă. “Publicaţia conţine imagini, impresii şi detalii despre toţi cei care au participat sau au câştigat titlurile de Miss şi Mister din 1993 şi până astăzi. Acest proiect, finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia pentru Tineret Botoşani, a fost unul la care au colaborat profesori, foşti şi actuali elevi. Sperăm să se bucure de un mare succes şi de noi ediţii de în anii care vin”, declară profesor Elena Alecsa. Concursurile de frumuseţe sunt, în opinia lui Ioan Onofrei, directorul A. T. “Laurian”, principalul eveniment al toamnei în licee: “Nici nu se putea altfel, deoarece există la adolescenţi o frumuseţe a tinereţii, o dorinţă şi o bucurie de viaţă, o căutare a unui partener sau o dorinţă de a trăi mai intens clipa. Clipe de trăire intensă găsim în sală, dar mai ales pe scenă, atunci când concurente şi concurenţi se străduiesc să demonstreze că există frumuseţe, eleganţă, romantism, paşi uşori de dans sau glume inteligente, care pot fi gustate atât de colegi, cât şi de profesori”, explică directorul A.T.L.
Concursurile din liceu, rampă de lansare pentru învingători
Claudia Macovei, ce în momentul de faţă este juristă, a fost prima care a purtat cununa de “Miss A.T.L.”, în 1993. Revista le readuce în luminile rampei şi pe celelalte frumoase ce au fost remarcate de-a lungul timpului de juriile concursurilor “Miss Boboc” şi “Miss Preuniversitaria” de la “Laurian”, ele fiind, dinspre zilele noastre înspre începuturi: Oana Alexandru, Amalia Pintiliescu, Dana – Dumitriţa Calenciuc, Ancuţa Irimia, Cristina Milincianu, Anca Suceveanu, Andreea Motriuc, Veronica Popescu, Ioana – Claudia Zmău, Raluca Gheorghiciuc, Otilia Aionesei, Bianca Isaincu, Sabrina Lăzăruc, Mirela Călin, Andra Agrigoroaie, Mirela Leonte, Bianca Enea, Andra Ojog, Anca Avăcăriţei, Ionela Burlacu, Raluca Bortă, Oana Ciubotaru, Mihaela Doroş, Otilia Birichiseală, Adina Hudescu şi Delia Barbu. Multe dintre ele sunt astăzi studente, dintre fostele Miss individualizându-se Otilia Aionesei - studentă în anul II la Facultatea de Finanţe – Bănci din cadrul Universităţii Columbia, din New York, sau Mirela Călin ce este, în prezent, stewardeză în Bahrein.
Băieţii, mai timizi
Spre deosebire de reprezentantele “sexului frumos”, pentru care competiţiile de Miss au reprezentat o veritabilă atracţie, colegii lor au fost sensibil mai retraşi, primul concurs de Mister organizat la A.T. “Laurian” fiind cel din 1999, câştigat de Iosif Sainiuc. An de an, inimile fetelor dar şi aprecierea juriului s-au îndreptat spre o adevărată pleiadă de “Misteri”, pe prima treaptă a podiumului urcând: Alexandru Avram, Costin Axinte, Iulian Sebastian Ioniţă, Silviu – Andrei Clicinschi, George Ciubotariu, Marius Isac, Răzvan Cavulea, Andrei – Sabin Boca, Octavian Raicu, Bogdan Tomoşoschi, Radu Alexe, Adrian Timofte, Şerban Başno, Alexandru Ciobanu, Bogdan Buche, Cătălin Lopatnic şi Cristian Ţebecailo.
De la locul III la liceu, la titlul de “Mister Botoşani”
În mai 2002, la primul şi din păcate ultimul concurs de “Mister Botoşani”, pe primul loc al podiumului a urcat cel ce a devenit între timp consacratul actor Adrian Tapciuc - victoria propulsându-l, rapid, în programele de ştiri ale televiziunilor centrale. Ceva mai neobservată şi nemediatizată a fost prima evoluţie a liceanului la un concurs de “Mister A.T.L.”, de care aminteşte, amuzat, în paginile revistei “Miss şi Mister A.T.L.”: “Au trecut mulţi ani de atunci. Eram un boboc în primele zile ale clasei a IX-a şi eram la ora de sport a profesoarei Elena Alecsa, când domnul diriginte, Adi Panaete, vine şi, împreună cu doamna profesoară, mă roagă să particip la Concursul de Mister A.T.L. Am participat, însă nu am reuşit decât să ocup locul al III-lea. Dar prezenţa pe scenă m-a făcut să mă îndrăgostesc de ea, astfel încât în doi ani am înfiinţat o trupă de teatru, “Drama Club”, care mi-a dat “microbul” teatrului şi m-a ajutat să ajung unde sunt acum”.