miercuri, 6 aprilie 2011

Eveniment literar „regizat” de un elev al Colegiului „Grigore Ghica” Dorohoi

* Cristi Avram şi-a lansat la liceu şi propriul volum, alcătuit din cinci cicluri dramatice *
Cuvintele devin “Necuvinte”atunci când vine vorba despre un poet de o profunzime şi intensitate remarcabilă, aşa cum a fost şi încă mai este în sufletele tuturor Nichita Stănescu. Pentru că pe 31 martie s-au împlinit 78 de ani de la naşterea sa, pe 4 aprilie 2011, la Colegiul Naţional “Grigore Ghica”, poetul a fost omagiat şi vocea i s-a auzit din nou ca în vremurile în care îl aveam printre noi. Activitatea a fost pregătită de un elev al clasei XI B, Cristi Avram ajutat de profesor Daniela Pavel, bibliotecar Mariana Hluşcu şi Andreea Tudosă din XII E. “Este inedit ceea ce s-a întâmplat astăzi aici pentru că este pentru prima oară când un elev face singur o activitate întreagă”, a spus prof. Daniela Pavel
Omagiul adresat poetului a constat în prezentarea biografiei, vizionarea unui interviu cu acesta şi o “Scrisoare pentru Nichita.” Nichita Stănescu e undeva în vârful unei ierarhii a născătorilor de sentiment; pe o scară a valorilor, el ocupă locul fruntaş. Pentru mine Nichita Stănescu rămâne mai mult decât un poet, rămâne o rază de lumină datorită căreia reuşesc să văd în întuneric. El devine un alter ego pentru oricine se poate alipi necuvintelor sufletului stănescian”, a spus Cristi Avram.
La finalul activităţii, Cristi Avram a pregătit şi lansarea propriei cărţi, a unui volum de teatru tipărit în primăvara aceasta la Iaşi, care poartă numele de „Păuni într-un cabinet medical.” „Povestea cărţii este poate întruchiparea unui spectacol. Drumul a fost unul oniric. Nu mi-am dat seama când a apărut fiecare rând din carte. Mărturisesc că de ziua mea, o vecină mi-a adus în dar câteva pene de păun pe care le-am aşezat în preajma biroului. Privindu-le mi-am recreat păunul purtător şi am căutat liantul dintre acesta şi om. Apoi după prima piesă au apărut celelalte şi apoi... iată-le, inrămate aici, în acest "cabinet medical" securizat în copertă. Am ales teatru pentru că a fost un dialog cu mine însumi şi pentru că de arta teatrului mă simt invaluit; sunt aproape dependent”, declară autorul. Scris într-un timp relativ scurt şi marcat de tranziţia dintre anotimpuri, volumul alcătuit din 5 cicluri dramatice reprezintă un debut care oferă cititorului şansa de a deveni  “spectator virtual al lumii ce i se dezvăluie”. (Mădălina Olariu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu