luni, 26 martie 2012

Marginalii şi reverberaţii ale unui eveniment cultural

În seara zilei de 21 martie, după ce în pridvorul Casei «Ştefan Luchian» a prins viaţă sceneta „Fiori adolescentini”, iniţiatorul activităţii, profesor Roxana Neamţu, a declarat zâmbind: ,, Mi s-a părut locul ideal în care personajele mele să capete viaţă. Văzând interpretarea, m-am întors cu mai bine de un deceniu în urmă, atunci când, elevă fiind, am cunoscut şi transpus în cuvinte  fiorii primei iubiri”.
La final, elevii au participat la un dialog deschis despre importanţa iubirii adolescentine, despre acel «ceva» pe care îl căutăm în persoana de lângă noi. Evenimentul a fost moderat de preot profesor Liviu Botezatu, profesor Mihaela Hunca şi profesor Irina Roman. Vorbind despre cele petrecute, preot Liviu Botezatu e de părere că ,,Foarte mulți tineri leagă astăzi prietenii cu scopul de a se distra. Ei sunt interesați numai de aspectul material, trupesc şi de plăcere, care aduce pentru ei bucurie. Dar aceasta este înţeleasă greşit de către ei, deoarece aduce bucuria pentru o perioadă scurtă de timp, după care se instalează dependenţa de bucuriile păcătoase. Adevărata bucurie implică şi responsabilitate, ea poate fi trăită și împlinită avându-L pe Dumnezeu garantul ei. Apostolul Pavel spune Corintenilor (I Cor. 6,12) toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos ... și nu mă voi lăsa biruit».
Profesor Irina Roman, de profesie psiholog, e convinsă că « Elevii au argumentat afirmația potrivit căreia «Adolescența este vârsta marilor întrebări»».
În decursul acestei săptămâni, în Centrul de Documentare si Informare al Liceului cu Program Sportiv Botoşani se va petrece a treia parte a activităţii care va avea drept obiective prezentarea familiei personale, dar şi a celei sportive (de echipă), a elevilor antrenaţi. Activitatea va fi realizată în Power Point şi va fi prezentată oaspeţilor.
La final vor avea loc discuţii concluzive, « astfel încât fiorii să nu dispară niciodată, în ciuda crizei, de orice natură ar fi ea », încheie profesor Roxana Neamţu.

marți, 20 martie 2012

Fiori adolescentini la Casa “Stefan Luchian”

Miercuri, 21.03.2012, la orele 18.00, sunteti asteptati in pridvorul Casei Memoriale „Ştefan Luchian” (vis-a-vis de Teatrul Vasilache), pentru a va lasa lăsaţi purtaţi în mrejele iubirii alături de personajele scenetei “Fiori adolescentini”.
In rolurile principale: Hellene – Cosmina Strambu (Clasa a X-a D);Anette- Mihaela Padurariu (Clasa a X-a D);Naratorul –Narcisa Dinca (Clasa a X-a D);Xanvier- Mihai Florin ( Clasa a X-a A) siCharles- Abelcioaie Alin ( Clasa a X-a A)

În partea a doua, dezbatere privind tinerii îndrăgostiţi.
"Porneşte pe drumul prieteniei cu paşii cei mai siguri, cu multă răbdare şi ascultare. Si-abia după asta te vei bucura alergând prin ploaie şi prin vânt, prin picurii de rouă şi razele de soare... cu cel (cea) care va fi perechea inimii tale", spun organizatorii.

Invitatii a fost lansata pe Facebook de profesor Oana-Roxana Neamţu si preot profesor Liviu Botezatu.
Si fotografia de final... Sursa: Facebook

luni, 19 martie 2012

Sase trupe teatrale la Festivalul Lyceum 2012

Pe 31 martie, debuteaza cea de-a XVI-a editie a Festivalului de teatru pentru liceeni "Lyceum", organizat de Casa de cultura a sindicatelor Botosani. Pentru competitia din aceasta primavara s-au inscris doar sase trupe teatrale, de la Grupul scolar "Stefan cel Mare si Sfant" Vorona, Colegiul national "Mihai Eminescu" Botosani, Grupul scolar "Dimitrie Negreanu" Botosani, Liceul teoretic "Nicolae Iorga" Botosani, Colegiul economic "Octav Onicescu" Botosani si Liceul de stiinte ale naturii "Grigore Antipa" Botosani. Gala laureatilor este programata pe 5 aprilie, la orele 16.00, la Casa de cultura a sindicatelor Botosani.
Marea surpriza a actualei editii este absenta din concurs a trupei "Drama Club", de la Colegiul national A.T. "Laurian". Tot o surpriza o constituie si numele celor ce semneaza regia spectacolelor, printre ei regasindu-se profesorii Cristina Monica Leontescu, Radu Gonciar, Monica Ioniceanu s.a., ei luand locul actorilor de la Teatrul "Mihai Eminescu" Botosani, ce ii pregateau pe liceeni anii trecuti.

Plăcerea de a scrie scrisori, redescoperită la Colegiul Laurian

Proiectul ”Scrisoarea este lucru veșnic” a debutat la începutul acestui an si a fost inițiat de profesor dr. Elena Agachi la Colegiul national A.T. “Laurian”, cu participarea câtorva clase-pilot. «La început, a fost doar o temă la română, apoi ideea a prins la elevi. Mulți dintre ei, deși au venit la noi în clasa a IX a, NU AU SCRIS IN VIAȚA LOR NICIO SCRISOARE! Nici nu stiau cum să completeze adresa, nu auziseră de ”destinatar”, nici de ”expeditor”. Sigur, sunt rodul unui învățământ tot mai superficial.  Le-am recomandat sa scrie ”unui prieten necunoscut” despre preocupările și lecturile lor. Ei corespondează, acum, cu prieteni pe care nu-i cunosc decât din vedere, de la alte clase. Corespondează clasele între ele, două câte două. Până își vor cunoaște colegii, va trebui să corespondeze serios, să aibă ce-și spune. Cele mai frumoase pasaje din scrisori, alese de ei, vor fi trecute într-un jurnal. Nimeni, afara de ei, nu citește scrisorile și, culmea, sunt atât de entuziaști! Așteaptă cu nerăbdare răspunsurile! Preț de clipe, Messenger-ul e anulat, Facebook-ul  e o amintire: SCRISOAREA E LUCRU VEȘNIC!”, scrie initiatoarea proiectului pe blogul colegiului.