Jurnal de vară

Un text menit să vă aducă aminte de canicula "salvador-daliană" din această vară, apărut în numărul din septembrie al Revistei "Tineri jurnalişti fără frontiere"

Nu cunosc foarte bine legile fizicii, dar trebuie să existe o legătură între timp şi temperatură. Altfel, nu-mi explic două lucruri fundamentale. Unu, cum de a avut Dali inspiraţia să picteze ceasul ăla fluid (Salvador Dali - "Persistenţa Memoriei"). Şi doi, cum se face că o zi de vară - caniculară - trece infinit mai greu decât o zi răcoroasă a oricărui alt anotimp... Sau poate că Dali tocmai din asta s-a inspirat, nu din cauză, ci din efect. Mi-l şi imaginez cu ventilatoru-n faţă în atelierul lui de lucru, ştergându-şi ritmic picăturile de sudoare care-i cădeau pe şevalet, dizolvându-i încet-încet culorile... Nu, deja e prea liric. Mi-l şi imaginez la o coadă infernală de circa douăzeci de persoane, aşteptând să-şi ia pensia de la C.E.C. "Bătrâne, zice el unuia din spatele său, eu m-am lăsat de mult de pictură, dar cred că mă duc acum acasă şi mai fac un tablou!" "Cu ce?" Întreabă celălalt. "Păi uite, vezi ceasul ăla mare de pe perete? Nu ţi se pare că de când aşteptăm noi aici, ăla parcă stă să se topească...?" Deja e prea autohton. Am uitat să menţionez că acţiunea se petrece vara, undeva într-un oraş provincial unde, vorba aia, "de la ruşi vine ploaia"... Nu mai sunt nici ruşii ce-au fost. E cald şi uscat ca-n Sahara. Dali se învârte probabil în mormânt, de la atâtea scenarii nereuşite. Era, oricum, bine-mersi când a pictat tabloul ăla şi ştia el foarte bine la ce se referă. A fost cu siguranţă un mesaj trimis în viitor, lăsat pentru posteritate, un blestem pentru cei care vor veni. Nu ştia nimic despre încălzirea globală, dar a intuit-o perfect. Nu numai că e mai cald pe an ce trece, că secetele fac ravagii, că pământurile nu dau rod, că pădurile iau foc, că dacă laşi o îngheţată nesupravegheată se transformă imediat în lichid... Fleacuri. Ne topim noi! Se topeşte timpul! Dali a încercat să ne avertizeze, dar noi nu l-am ascultat. Căldura fizică se dedublează, are ca echivalent căldura metafizică, foarte diferită de căldura sufletească şi de un infinit de ori mai periculoasă. Căldura metafizică acţionează la nivelul categoriilor superioare pe care omul le intuieşte doar, nefiind capabil să sesizeze în timp util modificările lor radicale. Şi numai ce te trezeşti că a trecut ziua şi tu nu ai făcut nimic sau că atunci când n-ai ce face, timpul se încăpăţânează să mai treacă... Până una-alta, mă uit la termometrul din cameră şi, de timid ce e, se îmbujorează de fiecare dată când îl privesc. Ceasul e şi mai timid, parcă înlemneşte. Următoarea creaţie a mea va fi reprezentativă pentru sentimentele unei zile de vară: un ceas cu limbi de termometru. Cu cât creşte temperatura, limbile se îngreunează. Afară, lumea e la fel de apatică precum pisica de pe acoperişul garajului bătut de soare. Ar trebui să existe strada-piscină, numită chiar Strada Piscinei, unde, în loc de asfaltul fierbinte pe care se chinuie să mai treacă maşinile din când în când, să fie o piscină adâncă, cu apă rece şi curată. Să poţi intra în apă şi de pe trotuar, dar mai ales, la balconul fiecărui bloc dimprejur să fie câte o trambulină. La amiază, când vii obosit de la serviciu, să sari direct în piscină, de la etajul 4 al unui bloc gri-cenuşiu, să atingi fundul piscinei şi să revii la suprafaţă, ca o a doua naştere. Dacă mă uit mult pe geam, chiar am impresia că văd tabloul asta. Probabil e doar vreo "Fata Morgana"... Mai sunt câteva ore până ce apune soarele. Până la urmă, ce-i vinovat el? El îşi face datoria. Iarna trecută când muream de frig la minus 24 de grade era mai bine? "Amintiţi-vă cât de mult mi-aţi dus dorul..." zice el stingher pe un cer mare şi albastru. Ce hapsân, parcă vreo doi-trei norişori acolo şi o adiere de vânt i-ar fi stricat... "Voi, oamenii, nu sunteţi niciodată mulţumiţi!" Ce-i drept, suntem cam pretenţioşi meteorologic. Mă duc totuşi să scot o îngheţată de la congelator. Voiam să-i dau şi lui una, dar o topeşte una-două...

Sabina BĂLAN